Eugene Cernan: Copiii noştri vor ajunge pe Marte
Eugene Cernan, ultimul astronaut american care a păşit pe Lună (Apollo 17), a spus într-un eveniment organizat la Madrid, pentru a comemora 40 de ani de la prima debarcare în iulie 1969, că omul o să mai păşească satelitul natural dar şi planeta Marte: “o să facă acest lucru copiii noştri sau cel târziu nepoţii”

În anul 1972 Cernan fiind comandant Apollo 17 a terminat misiunea sa fiind ultimul om ce păşeşte pe lună până în prezent. După cum spune, atât el cât şi restul colegilor erau conştienţi că în cazul unei averii tehnice nimeni nu ar fi putut să vină în salvarea lor şi că ar fi rămas doar o modalitate de a se întoarce acasă: modulul lunar.
Toţi astronauţii care au păşit până acum luna s-au întors în siguranță pe pământ, însă pentru acest lucru s-a plătit un preţ şi anume moartea persoanele din Apollo 1 datorită unui accident pe pământ. În timpul unei probe, un scurt-circuit al unui cablu prost izolat a cauzat un incendiu omorând prin asfixie toate persoanele în 17 secunde.
Cernan, omul care a fost pe lună de două ori, a declarat că cel mai frumos lucru din misiunea lor a fost să vadă planeta noastră din spaţiu.


As vrea sa apuc si eu acele vremuri :),defapt as vrea sa fiu nemuritor,ca sa vad cum evolueaza tehnologia,si pana unde se va ajunge.Sincer,nu mi se pare imposibila aceasta actiune,daca s-ar depunde putin mai mult efort,poate vom avea parte de o astfel de misiuni mai devreme decat declara nenea asta :)
Avem nevoie de un alt tip de combustibil pentru a parcurge distante mai mari si trebuie sa luptam intr-un fel cu gravitatia. Sunt lucruri care se studiaza, si eu cred ca vom ajunge. Mai devreme sau mai tarziu? vom vedea.
Pai,cum spuneai intr-un alt articol,se lucreaza,sau cel putin este in faza de cercetare,un motor cu propulsie prin plasma,deci.. tot ce se poate :)