Vaticanul admite că are sens căutarea vieţii extraterestre

viata extraterestraCeva începe să se schimbe în cadrul Bisericii în ceea ce priveşte posibilitatea existenţei a unor creaturi vii pe alte planete. Directorul instituţiei de cercetare astronomică de la Vatican, Jose Funes, a admis că “are sens căutarea altor forme de viaţă dincolo de Terra, chiar dacă momentan nu există nicio dovadă“. Nu este prima dată când se manifestă în acest fel, însă este prima dată când o face înconjurat de oameni de ştiinţă… la domiciliu, că să fiu mai exact: la Vatican.

Jose Funes a făcut aceste declaraţii după ce a participat la prima conferinţă despre astrobiologie, care a avut loc la Academia Pontificală de Ştiinţe a Vaticanului. La întâlnire au participat oameni eminenţi de ştiinţă (unii dintre ei fiind atei) şi lideri religioşi din întreaga lume.

Întrebările cu privire la originile vieţii şi a existenţei sale în altă parte din univers sunt foarte interesante şi merită o atenţie deosebită. În opinia sa, dacă acest lucru se demonstrează, întâlnirea omului cu fiinţe extraterestre ar fi ca ceea ce s-a întâmplat cu descoperirea Americii, adică, o întâlnire între culturi şi civilizaţii diferite, a mai declarat Jose F.

Printre astronomii care au participat la conferinţă se afla şi Chris Impey. Omul de ştiinţă a spus preoţilor că este plauzibilă existenţa unor sute de milioane de posibile “locuinţe” în Calea Lactee, care este doar una din milioanele de galaxii din univers. Daca Dumnezeu are legatura cu crearea acestora, este o chestiune de responsabilitate a Bisericii.

Impey a adăugat că, deşi în prezent putem afirma că viaţa există doar pe planeta noastră, este convins că numai câţiva ani ne mai despart de primele descoperiri. În această ordine de idei, astronomul francez Athena Coustenis a spus că Europa (satelit natural – Jupiter), conţine cantităţi mari de apă lichidă sub suprafaţa sa, fiind foarte posibilă existenţa vieţii în acel loc.

Nu ştiu dacă aveţi şi voi aceaşi senzaţie că şi mine, dar parcă ne-ar pregăti pentru ceva. Se anunţă existenţa apei pe Lună, planeta Marte şi pe câţiva sateliţi naturali, din diferite planete ale sistemului nostru solar. Diferite ţări importante scot la iveală documente secrete despre extratereştrii iar liderii religioşi ne tot spun de ceva vreme că au început să creadă că viaţa există şi în alte planete.

Related posts:

3 Responses to “Vaticanul admite că are sens căutarea vieţii extraterestre“

  1. Cipryca says:

    Eu nu am inteles niciodata carei treaba cu Vaticanu’ . Da’ ce-s astia.. miezu’ din dodoasca? De fiecare data “Vaticanu a confirmat…” , “Vaticanu’ a afirma…” , “Vaticanu sustine…” Ma da dao-n colo de treaba.. Le acordam prea multa importanta.. Vaticanu e cu religia,sa-si vada de treaba lui acolo,ca daca vine si zice.. “Stiti,Dumnezeu a creat viata si pe planeta x,a simtit Papa cand a trecut pe la toaleta” .. nu ma incalzeste cu nimic. Eu vreau ca daca descoperim viata in alta parte,sa demonstram ca toata treaba cu religiile astea e doar creata de om,din nevoia de a avea o urma de speranta.. sau pe cine da vina,in diferite cazuri..
    Oricum ar fi,sentimentul ca ne pregatesc pt ceva,il am si eu,oricum am crezut mereu ca s-a facut contact cu extraterestrii demult,poate nu asa cum ne dorim noi (sa dam mana) dar cazurile Roswell,si cel din Rusia,care e considerat Roswell 2,nu sunt chiar bazaconii..

    ps. Lamuriti-ma va rog cum sta treaba cu Vactican,daca stiti careva,eu nu am inteles niciodata..

  2. vampy says:

    de fapt,vaticanul si nasa au cele mai pretioase informatii despre extraterestrii..se spune k la vatican exista niste documente kre spun adevarata istorie a lumii,mult mai socanta dekt si ar fi imaginat orice minte omeneasca…unii swpuneau k dak se va afla ce e scris akolo,totul se va skimba si s ar produce lucruri teribile…ce pot sa spun…nasa si vaticanul sunt mana in mana…sunt multe kestii mai complikte despre nasa,vatican,extraterestrii,guvernul american,iluminatii etc…

  3. Aiu says:

    Pt un om cu ” capul pe umeri” este un lucru cât se poate evident ca toată treaba cu religiile este o factura menită strict sa indoctrineze si sa țină masele sub control, in special prin frica

Leave a Reply