Shimizu Corporation, o firmă japoneză specializată în mari construcţii şi-a propus să transforme Luna într-o sursă imensă de energie curată pentru Pământ. Energia “lunară” ar veni de la un inel de panouri solare care ar înconjura luna (ocupând aproximativ 11.000 de kilometri), aceasta urmând să fie trimisă la pământ prin intermiediul unui laser şi al microundelor.

Dacă NASA ar încercat să facă aşa ceva acoperind un singur kilometru pătrat, ar epuiza bugetul său pentru câţiva ani, ceea ce mă face să cred că The Ring Luna (numele proiectului) va rămâne doar un proiect scris, pentru cel puţin 200, 500 de ani.

În viitor, îmi imaginez că vom fi capabili să realizăm acest proiect, dar astăzi, a vorbi despre un succes răsunător al acestui proiect, ar putea fi posibil doar într-un roman science-fiction.

Totusi, natura ia in deradere tabu-urile: oricine a trait furtuna franceza din anul 2000 si canicula din 2003, care a determinat in doua saptamani decesul a 35.000 de persoane in toata Europa, o stie. In 2005, Coasta de Est a Statelor Unite a fost maturata de cinci uragane succesive si unul dintre ele a ras New Orleans-ul! Pe insulele lor japonezii au numarat si ei sapte uragane, dar despre acelea nu a vorbit nimeni. Dupa scurgerea timpului necesar pentru a analiza datele receptionate, explicatiile oamenilor de stiinta au inceput sa curga, unele dupa altele, la sfarsitul lui 2006: marele responsabil pentru toate aceste drame ar fi Soarele, devenit violent atunci cand ar fi trebuit sa fie in faza sa cea mai calma. Publicul nu a vazut, daca putem spune asa, decat foc inaintea ochilor: obisnuiti sa nu-si puna problema responsabilitatii pentru dereglarea climatului, oamenii au pus aceste drame din 1999, 2000, 2003, 2005 si 2008 pe seama incalzirii globale, asa cum li s-a spus la stiri. Si in timp ce aceasta incalzire globala era culpabilizata fara incetare, micul vehicul 4×4 al NASA care se afla pe suprafata lui Marte, Mars Global Surveyor, trimitea informatii indicand ca nivelul apelor inghetate aflate la polii lui Marte a scazut cu aproape 3 metri in timpul unui an martian, adica aproape doi ani pentru noi.

Informatie extraordinara, trecuta cu totul cu vederea: deci Pamantul nu este singurul care se incalzeste. Marte de asemenea. in ce priveste planeta Neptun si lunile sale, distantate cu 4,5 de miliarde de kilometri fata de soare, este chiar mai rau: incepand cu 1989, s-a inregistrat o crestere cu 5% a temperaturii suprafetei lui Triton, un fenomen de incalzire neasteptat pentru aceasta planeta atat de indepartata de Soare. Referitor la Pluto, desi este planeta cea mai indepartata de Soare, pentru ea a inceput un veritabil infern, sub forma unei canicule accelerate. Echipa profesorului James Elliot a stabilit cu certitudine ca pe o perioada de 14 ani, planeta Pluto s-a incalzit, temperatura sa multiplicandu- se de 3 ori. Aceasta informatie precisa a reprezentat o surpriza totala pentru oamenii de stiinta, care nu prevazusera o asemenea transformare.

Asadar poluarea de pe Pamant nu este singura responsabila pentru incalzirea globala, exista un alt fenomen, mult mai grav, de vreme ce intreg sistemul solar s-a incalzit. Cine si-ar fi inchipuit un asemenea lucru? in nici-un caz oamenii de stiinta, care se prefac mereu ca stiu tot si care descopera mereu, cu gura cascata, lucruri la care nu s-au gandit inainte, grabindu-se apoi sa prezinte lumii noile lor mari descoperiri. Totusi, satelitii nu au fotografiat uzine Michelin pe Marte sau mine de carbon sovietice in activitate pe Neptun si cu atat mai putin pe Pluto… Dar mass-media repeta in fiecare zi ca gazele cu efect de sera sunt responsabile pentru tot. Acest lucru trebuie insa verificat!

In mod clar, un alt factor, necunoscut, declanseaza aceasta caldura. Dar despre aceasta, mass-media nu vorbeste. Pentru unii oameni de stiinta rusi, aceasta improbabila incalzire spatiala se datoreaza sistemului nostru solar, care, avansand si el cu toata viteza in spatiu, a intrat „intr-un nor interstelar“ (dar nici ei nu dau mai multe detalii). Pentru americani, in schimb, Soarele este principalul responsabil, dar ei nu reusesc sa explice de ce planetele cele mai indepartate sunt acelea care se incalzesc cel mai repede… Pentru John J. Matese, om de stiinta englez, aceasta s-ar petrece din cauza unei stele pitice brune, existente chiar in mijlocul galaxiei noastre… De fapt, deja de cinci ani, diferite observatoare au evidentiat o indepartata „prezenta straina“ care perturba drumul cometelor periodice. Pentru altii, ansamblul acestor probleme este datorat prezentei unei gauri negre… Profesorul Gillespie, fost angajat al NASA, paleoastronom, chiar daca nu a aflat cauza, a descoperit in schimb ca atunci cand Jupiter si Saturn sunt aliniate de aceeasi parte a Soarelui, se declanseaza adevarate furtuni ale petelor solare. in schimb, atunci cand Jupiter si Saturn sunt separate, adica la stanga si la dreapta Soarelui, activitatea petelor solare este cea mai scazuta. Cele doua planete par sa aiba o influenta asupra comportamentului solar si observam ca in decembrie 2012 vom avea parte de o foarte nefavorabila configuratie pentru noi: Jupiter si Saturn vor fi aliniate de aceeasi parte a Soarelui, fenomen ce corespunde cu marirea numarului petelor solare si este corelat cu declansarea a si mai multor cicloane, secete si inundatii aici, pe Pamant.

Revista Futura-Sciences, comentand un articol ar revistei Nature, a subliniat de asemenea aceasta problema a incalzirii inexplicabile:
„Profesorul Lauri Fenton, de la Centrul de cercetari Ames de la NASA spune clar: planeta Marte, sau mai degraba atmosfera sa, este de asemenea in plina faza de incalzire climatica, din motive destul de apropiate de acelea pe care le traieste in prezent Pamantul. Conform acestui studiu, realizat in colaborare cu US Geological Survey, temperaturile medii ale suprafetei planetei rosii cresc de patru ori mai rapid decat pe Pamant. Cercetatorii estimeaza ca temperatura suprafetei martiene ar fi crescut cu 0,65° intre anii 70 si anii 90, adica de la aterizarea sondelor americane Viking si de la primele date precis masurate. (…) Temperatura solului creste in continuare, topirea ghetii se accelereaza, si tot asa.“

Daca cei mai buni oameni de stiinta ai planetei sunt incapabili sa ne explice aceasta incalzire a spatiului, sa vedem de ce aceasta aparitia Fecioarei de la Fatima a avut in centrul ei Soarele. Acest veritabil fenomen supranatural, departe de a fi nesemnificativ, asa cum cred scepticii, este plin de invataminte.. Cand a aparut la Fatima, Fecioara a facut ca Soarele sa se intunece, ca si cum ar fi vrut sa ne avertizeze ca Soarele sau spatiul, la un moment dat, ne vor face probleme. Era in 1917. Dar abia in 2007, comunitatea heliologilor a inceput sa traga semnale de alarma, prevenindu-ne ca 2011 si mai ales 2012 vor fi ani in mod deosebit nefavorabili din cauza violentei activitati solare ce va aparea. In acest sens, chiar daca dintr-o perspectiva profana, heliologii li se alatura preotilor din vechile civilizatii centro-americane, care supravegheau Soarele in permanenta, preocupati ca Soarele ar putea sa se manieze. Daca ei isi inchipuiau ca oferindu-i sacrificii umane, Soarele se va indura, potentatii zilelor noastre se multumesc sa sacrifice miliarde de euro pe masa Agentiei Spatiale Europene si sa intretina alti „mari preoti“ (care, de data aceasta, sunt privilegiati pentru ca, fiind functionari internationali, nu platesc impozite) pentru a ne prezice ceea ce se va petrece in continuare.

Sa ne punem totusi intrebarea in termeni clari: se poate Soarele misca intr-un mod cu totul neobisnuit? Sau, poate, planeta noastra se poate misca in asa fel incat sa dea impresia ca Soarele este acela care se prabuseste? Astrofizicienii sunt in aceasta directie categorici: daca Pamantul poate oscila pe axa sa, fapt care s-a produs de multe ori in trecut, Soarele, a priori, nu se misca. Singurul lucru de care ne putem teme sunt brustele sale eruptii, mult mai violente de un timp incoace decat acelea cu care suntem obisnuiti.

Este mai mult decat adevarat ca savantii nu pot observa azi intregul spatiu. Daca un corp ceresc ar ajunge la noi din zone neacoperite (95%) de telescoape, cel mai devreme l-am vedea cu 3 sau 4 zile inainte, fara sa mai vorbim de cometele invizibile. si se pare ca Vaticanul, probabil presupunand ceva, a hotarat ca in 1980 sa construiasca nimic altceva decat…. un imens observator astronomic, Mount Graham International Observatory, instalat pe varful unui munte in desertul din Arizona, avand doua telescoape gigantice indreptate spre cer. Doar aspectul urmator ar trebui sa ne mire si ne puna pe ganduri: o „putere straina“ precum Vaticanul a primit toate permisiunile guvernului american pentru a instala un observator gigantic plin de dispozitive electronice pe suprafata sa! Incredibil. Totusi, Vaticanul a obtinut toate permisiunile, si aceasta in ciuda protestelor si a opozitiei vehemente a indienilor locali, al caror munte sacru a fost violat… Conducerea Observatorului Mount Graham a fost incredintata calugarului astrofizician Guy Consomagno, licentiat la MIT, si preotului iezuit George Coyne, licentiat la Georgetown University. Un alt detaliu: Vaticanul isi rezerva 60% din timpul de utilizare, lasand cele 40% ramase Universitatii din Arizona. Cele doua telescoape inaugurate in 1993, Vatican Advanced Technology si Heinrich Hertz, nu au fost suficiente. in 2004, Sfantul Scaun a cumparat un al treilea, mai perfectionat, Large Binocular Telescope.

Acestea nu se prea potrivesc cu preotia si chiar mai putin cu misiunea Bisericii, chiar daca din punct de vedere istoric castelul Gandolfo, resedinta Papala de vara, a avut intotdeauna un mic centru astronomic pe acoperisul sau. Aflam, asadar, ca o institutie religioasa, care patroneaza niste fiinte ce si-au asumat un legamant de saracie, finanteaza in mod discret, cu zeci de milioane de euro, o universitate specializata in mecanica fluidelor, in colaborare cu EADS (Eoropean Aeronautic Defence and Space Company). Total ilogic.

Si chiar asa, de ce are nevoie Vaticanul sa supravegheze cerul cu trei telescoape colosale in desertul din Arizona? Parintele iezuit Malachi Martin, fost consilier al papilor Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea si Ioan-Paul al II-lea, si celebru pentru nenumaratele sale carti despre functionarea interna a curiei, a scapat, cum se spune, „porumbelul“ in timpul unui interviu la un radio new-yorkez, facand afirmatia semnificativa: „Cunoasterea a ceea ce se petrece in spatiu si observarea a ceea ce se apropie va fi foarte important, chiar capital in anii ce vor veni.“

Capital pentru Vatican! in mod clar, Roma asteapta ca ceva sa vina din cer, caci niciun alt motiv nu ar putea explica aceste cheltuieli considerabile din partea unui Sfant Scaun cunoscut mai mult pentru spiritul sau iezuit si econom. Cert este ca pentru asa ceva, micile colecte din biserici nu mai sunt suficiente. Langa cutia milei ar trebui sa se mai puna o cutie pe care sa scrie: „Pentru noul telescop de mare capacitate“. in schimb, daca se iau in seama diferitele revelatii ale Fecioarei din secolul al XX-lea, cum ar fi de exemplu acelea din 1962 de la Garabandal, utilitatea acestui observator incepe sa se contureze.

Titlul articolului nu este exagerat. Se referă la “BANG! The complete history of the Universe“, o carte ce ne-a fost donată “în the interesul ştiinţei” :) de către www.books-express.ro

Acest “manual” ne povesteşte în termeni simpli, uşor de urmărit şi înţeles (în spiritul acestui blog) istoria completă a Universului de la naşterea lui, The Big Bang ( anul 0 în orologiul Universului, cu 13.7 mld. ani în urmă), până la sfârşitul lui, era energiei critice scăzute (10^150 de ani dupa Big Bang = 1 urmat de 150 de zerouri).

Nu aş reuşi să simplific conţinutul acestei cărţi şi în acelaşi timp să prezint toate cunoştintele pe care le are de oferit acest best-seller, nu i-aş face dreptate, aşa că voi încerca să fac un rezumat cu câteva curiozităţi deprinse din BANG!, despre BANG! şi să va prezint câteva motive pentru care BANG! nu trebuie să lipsească din biblioteca voastră.

Brian May | co-autor | chitarist Queen

În caz că nu aţi recunoscut personajul, Brian May este cunoscut ca fiind chitarist solo şi vocalist de acompaniament al formaţiei engleze de muzică rock Queen. Tot el este şi co-autor al acestui best seller, împreună cu Chris Lintott şi stimabilul Sir Patrick Moore. Din pasiunea lor pentru ştiinţa Universului a rezultat acest ghid nuanţat superb din punct de vedere fotografic, explicit şi în acelaşi timp simplificat, pe înţelesul oricui, prin care parcurgem misterele spaţiului, timpului şi materiei.

“BANG!” este reeditată de fiecare data când se fac descoperiri noi relevante pentru a transmite informaţia cât mai exact posibil.
Teoria Big Bang-ului este de fapt o colecţie de teorii prin care se explică, în limita dovezilor disponibile, naşterea şi existenţa Universului în care trăim.
Practic odată cu Big Bang (în urmă cu 13.7 mld de ani) a luat naştere tot ce există în Univers : spaţiul ce ne înconjoară, timpul ca unitate de măsură a etapelor prin care trece Universul (dar şi ca unitate de măsură a distanţelor – vom observă că timpul este o noţiune relativa in spaţiu) şi materia fiind esenţa creaţiei în acest vast neant.

Vom analiza prezenţa Pământului in raport cu acest spaţiu incomensurabil şi prezenţa noastră, mignionă, din moment ce o analiză a Universului propriu-zis ar fi de necuprins într-un singur articol, iar o comparaţie cu ceva familiar este mult mai facilă decât să ne aruncăm în explicarea valorilor necunoscutului din Univers.

Din punct de vedere al timpului Pământul, de la naşterea lui până în prezent, este reprezentat de nişte valori insignifiante în comparaţie cu Universul, iar omul în comparaţia cu Pământul este la fel de insignifiant. Să ne gândim că vârstă Pământului este reprezentată de un an calendaristic.
Pe 1 Ianuarie (cu 4.6 mld de ani în urmă) s-a născut Pământul.
Forme de viaţă primitive au apărut prin luna Mai, dar nu au evoluat în peşti decât prin luna Noiembrie, iar abia spre sfârşitul lunii evoluând în făpturi terestre.
Reptilele stăpâneau lumea în primele săptămâni ale lui Decembrie, dinozaurii dispărând pe la jumătatea lunii. Mamiferele au apărut între timp, dar strămoşii omului abia în dimineaţa zilei de 31 Decembrie.
Toată istoria speciei noastre Homo sapiens are loc în ultima oră a anului respectiv.
Iisus Hristos a apărut pe pământ cu cel mult un minut în urmă. :)

Din punct de vedere al distanţelor avem şi aici valori “astronomice” :)De exemplu Pământul are un diametrul de aprox. 10^6m (12,800 km), sistemul nostru solar 10^12m, galaxia noastră (Calea Lactee) 10^19m, Universul 10^25m. Sunt valori imense de calculat în m sau km.

Pentru a uşura tranziţia, în spaţiu, distanţa se măsoară în ani lumină. Practic înseamnă distanţa ce poate fi străbătută într-un an cu viteza luminii (300,000 km/secundă). În km înseamnă distanţa de 9600 de miliarde de km, sau 9,600,000,000,000 km = un an lumina.
Ca o mică comparaţie Diametrul Pământului este de 12,800 km.
Distanţa până la singurul noastru satelit natural Luna este de 400,000 km.
Distanţa până la Soare  150,000,000 km.
Distanţa până la cea mai apropiată stea Proxima Centauri este de 4,6 ani lumina ( peste 44 000 de miliarde de km).
Constelaţia Orion se alfă la aprox. 300 de ani lumina ( 3 mil. de mld. de km).
Cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee este Andromeda Centauri la doar două mil. de ani lumina de noi ( 20 de mld. de mld. de km).
Cel mai îndepărtat punct “vizibil” este destul de apropiat : 12 mld. de ani lumina – calculaţi voi în km :)

dati click pt. zoom

Văzute de la distanţe aşa de mari, stelele par mici punctuleţe luminoase. Spre exemplu Betelegeux (o stea din constelaţia Orion) ar putea cuprinde întreaga orbită a Pământului în jurul Soarelui. Dacă ne luăm după calculele de mai sus ar avea un diametru de aprox. 300 mil de km, în timp ce Soarele nostru are doar 1,4 mil. km în diametru. Practic Soarele este un astru pitic, dar totuşi giganţi precum Betelegeux sau VY Canis Majoris (de 2100 de ori mai mare decât Soarele – cea mai mare înregistrată până acum) sunt destuli de rari.

Stelele sunt catalogate şi in funcţie de culori. Cele roşii (Betelegeux) sunt mai reci, pe când cele albe (Rigel) sunt foarte fierbinţi. Al nostru este galben şi îndeplineşte condiţiile perfecte pentru a întreţine viaţă pe Pământ. Nici prea cald, nici prea frig.

Totuşi privind în sus spre stele de fapt privim în trecut. Datorită distanţelor de neimaginat noţiunea de timp este relativa. Spre exemplu dacă ne uităm la Steaua Polară (Polaris) aflată la 400 de ani lumina, vedem cum ar fi arătat ea prin 1609. Lumina văzută pe cer este lumina Stelei Polaris după ce a parcurs ce 400 de ani lumina până la noi. Universul e atât de vast încât noi vedem pe cer lumina unor stele care au murit cu mult înainte ca Pământul să fi existat sau chiar Soarele.

Încă două linkuri cu filmuleţe sugestive foarte interesante: aici şi aici
(Legenda: mld = miliarde | mil = milioane | 10^12 = 10 la puterea a 12-a)

Aş putea preciza multe alte informaţii de substanţă din acest manual de înţelegere al Universului. Cu certitudine pe viitor îl voi folosii drept sursă inspirationala.
Recomand cu căldură “BANG! The complete history of the Universe“.

Mulţumim   www.books-express.ro !!!

În urmă cu câteva zile a apărut o ştire bombă pe site-ul Telegraph cu titlul ”Aliens ‘already exist on earth’, Bulgarian scientists claim”.

Lachezar Filipov, directorul adjunct al cercetării spaţiale de la Institutului Academiei din Bulgaria de Ştiinţe, a declarat: “Extratereştrii se află printre noi, ne privesc tot timpul. Ei nu sunt ostili faţă de noi, ci mai degrabă, vor să ne ajute, însă, noi nu am crescut suficient pentru a avea un contact direct cu ei”.

El a adăugat că oamenii nu o să stabilească un contact direct cu extratereştrii prin undele de radio ale telescoapelor, ci prin puterea gândirii sau a frecvenţelor cuantice.

Chiar şi Vaticanul a fost de acord cu faptul că extratereştrii există, a mai adăugat Filipov. El mai spune că rasa umană va avea contact direct cu ei în următorii 10, 15 ani. Extratereştrii sunt critici privind comportamentul nostru lipsit de etică cu privire la intervenţia noastră în procesele naturii.

Existenţa lor nu mă miră. Mă miră însă alte lucruri. De ce au ales Bulgaria? Sau poate că au ales mai multe ţări şi doar Bulgaria a scos la lumină acest lucru? În lumea în care un preşedinte primeşte premiul Nobel pentru Pace şi în acelaşi timp trimite 30 000 de persoane în război… nu trebuie să credeţi nimic, însă ştirea mi s-a părut foarte interesantă. Rămâne de văzut dacă aceşti extratereştrii sunt artificiali sau adevăraţi.

Timp de decenii, Luna a fost considerată o lume moartă şi neinteresantă. Vineri, 13 noiembrie, datele sondei LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite), lansată de NASA şi prăbuşită luna trecută într-un crater la polul sud al Lunii infirmă spectaculos toate teoriile din trecut. Visul unei baze lunare pare să se împlinească.

“Am găsit apa, şi nu doar puţină, ci în cantităţi importante”, a declarat Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS. Implicaţiile acestei descoperiri au provocat euforie printre savanţii NASA şi nu numai: “Descoperirea deschide un nou capitol în ceea ce priveşte înţelegerea Lunii. Descuiem misterele celui mai apropiat dintre vecinii noştri şi, prin extensie, ale sistemului solar”, a declarat Michael Wargo, şeful echipei de cercetători care studiază Luna.

Nasa are în plan să trimită oameni pe Luna până în 2020, pentru a stabili o bază permanentă care să ajute la explorarea ulterioară a planetei Marte.

Google Search a salutat azi descoperirea printr-un logo personalizat, care a coincis cu lansarea programată azi, de proiectul românesc ARCA, a rachetei Helen, primul vehicul refolosibil românesc proiectat ieşirii în spaţiul cosmic. Însă, condiţiile meteo au complicat iarăşi lansarea, fiind amânată pentru mâine dimineaţă.

Energia prin microunde este principiul care stă la baza acestui proiect. Centrala, situată la o înălţime de 36000 km, va avea aproximativ 4 km² de panouri solare ce vor produce 1 GW curent electric şi va trimite această energie pe pământ fără cabluri, cu ajutorul unei noi tehnologii pe bază de microunde, la care Mitsubishi lucrează deja de 4 ani încoace.

Momentan singurul impediment concret al acestui proiect este de natură economico-financiară. Costul energiei electrice “spaţiale” va fi prea mare şi nu pare a fi o metodă eficientă, dar există posibilitatea ca în timp, noile tehnologii să scadă costurile până în punctul în care energia electrică “spaţială” să fie vandabilă. Să nu uităm nici de tendinţa de creştere a costurilor energiei produse prin folosirea resurselor actuale, acestea din urmă fiind din ce în ce mai preţioase.

Pentru moment, Agenţia Spaţială Japoneză are în program lansarea în ionosferă, până în anul 2015, a unui satelit care va testa transmiterea energiei electrice prin microunde. Ce va urma depinde doar de minţile răsărite răspunzătoare de acest proiect.

Aceasta este a doua planetă din afară sistemului nostru solar în care am descoperit apă, metan şi dioxid de carbon, elemente foarte importante pentru procesele biologice în planete locuibile, a declarat Mark Swain de la NASA.

Această gheaţă este probabil “rămăşiţa unei clime mult mai umede de acum mii de ani în urmă“, după cum declarat şi Shane Byrne de la universitatea din Arizona.

Controversa asupra existenţei apei pe Marte a căzut în desuetudine, deoarece roboţii au găsit gheaţă. Există, de asemenea, dovezi spunând că debitul de apă ar putea ieşi la suprafaţă dintr-o zonă subterană, dispărând repede în atmosfera rece a planetei.

Omul de ştiinţă Carle Pieters, de la Universitatea Brown din Rhode Island, a declarat că atunci când vorbim despre apă pe lună nu trebuie să ne gândim la lacuri, oceane sau apă în cantităţi imense. Vorbim despre molecule de apă şi hidroxyl (hidrogen şi molecule de oxigen care interacţionează cu roci şi praf în primii milimetri din suprafaţa lunară.

Dacă aceste molecule se mişcă aşa cum credem, sau chiar dacă o parte dintre ele fac acest lucru, atunci avem o modalitate de a obţine apă ce nu este din fundalul obscur al unui crater lunar. Se deschide o lume de noi posibilităţi pentru explorarea Lunii, dar noi trebuie să înţelegem mai întâi fizica sa pentru a o  putea utiliza.

Interesant este că în momentul în care astronauţii din Apollo s-au întors pe pământ, ei au adus probe din solul lunar. După analize, s-a constatat că aceste probe conţineau şi probe de apă, însă, pe atunci, au crezut că acestea s-au contaminat pe pământ, dând uitării semnele de apă de pe lună descoperite acum 40 de ani.

Acolo unde razele soarelui nu au ajuns, s-a înregistrat recordul de -202.8 º C, foarte aproape de zero absolut. Ca o simplă curiozitate, planeta Pluto (care se află la o distanţă de 40 de ori mai mare de soare) are o temperatură mai mare (aproape un grad), nu cu mult, însă e uitmitor faptul că cel mai rece loc din sistemul solar este aşa aproape de noi.

Misterul a început în anul 2003 când misiunea Mars Express a ajuns la suprafaţa planetei roşie detectând prezenţa metanului împreună cu alte gaze , a cărui existenţa prevedea că ar fi vorba despre monoxid de carbon şi vapori de apa. Oamenii de ştiinţă au fost impactaţi de această descoperire pentru că nu se aşteptau la aşa ceva, deoarece cea mai mare parte de gaz a pământului a fost eliberat din cauza evoluţiei vieţii biologice. Chiar dacă există şi alte modalităţi de a genera metan, de exemplu cu ajutorul vulcanilor, nivelurile ridicate de pe Marte sugerează posibilitatea unei existenţe a proceselor biologice.

Specialiştii cred că acest gaz este stabil în atmosferă acestei planete de mai mult de 300 ani. El se concentrează în trei regiuni diferite din planeta Marte. Cercetătorii mai spun că metanul e un subiect destul de important pentru a-l include în viitoarele proiecte: “A înţelege pe deplin comportamentul acestui caz în suprafaţa marţiană este una din principalele noastre prioritati”.

Ce mi-a atras atenţia este faptul că NASA a observat acest lucru după ce un amator, Anthony Wesley, le-a spus că pe planeta Jupiter se află o nouă ”pată”. Specialiştii de la NASA au confirmat acest lucru aducând probe luate cu un telescop prin infraroşu.

Mă întreb de ce nu l-au detectat până acum. Ne tot povestesc că avem o tehnologie care ne permite detectarea acestor ”elemente” cu mult timp înainte de a se întâmplă. Pe mine unul m-a surprins acest caz. Îmi imaginez că obiectele ce se îndreaptă spre pământ sunt ”controlate” sau cel puţin vreau să cred că sunt lucruri diferite şi că pe noi nu ne va surprinde nimic de acest gen.