Archive for the ‘Spatiu’ Category

Impactul unui asteroid lasă în Jupiter o cicatrice de diametrul Pamantului

110202_9

Impactul unui asteroid în Jupiter lasă o cicatrice de diametrul Pământului. Atenţie, asta nu înseamnă că acel asteroid/cometă (încă nu se ştie sigur) ar avea mărimea Pământului. E de ajuns ca acel obiect să aibă 2, 3 km pentru a lăsa o cicatrice gigantă. Ce mi-a atras atenţia este faptul că NASA a observat acest lucru ...

Eclipsa din 22 iulie văzută din spaţiu

110202_9

Când persoanele din China, Nepal Myanmar, Bhutan o Bangladesh se uitau în sus, privind spectacolul ceresc, satelitul MTSAT se uita în jos privind umbra lăsată de satelitul nostru natural. Rezultatul îl puteţi vedea în fotografia ataşată acestui articol (click pe ea pentru mărire), în care se observă umbra Lunii peste Taiwan. După cum vă spuneam în ...

Ce sunt găurile albe?

gauri albe

Peste tot găsesc informaţii despre găurile negre, însă foarte puţine despre cele albe. Dacă o gaură neagră e o porţiune din spaţiu din care nimic nu poate scăpa, gaura albă sau, mai bine zis, versiunea opusă găurii negre, e o porţiune din spaţiu în care nimic nu poate "cadea" (intra). Privind ecuaţiile relativităţii generale, găurile albe ...

Polul Nord al planetei Marte a putut fi locuibil

Phoenix

Cele mai recente date trimise de sonda Phoenix Mars Lander (Nasa), ce tocmai au fost publicate în revista Science, arată că polul nord marţian a îndeplinit în trecut toate cerinţele pentru a fi locuibil. Cu ajutorul braţului său robotic şi un instrument numit Icy Soil Acquisition Device, Phoenix a luat mostre din terenul îngheţat din ...

S-a descoperit un nou tip de gaura neagră

110202_9

O echipă internaţională de astronomi a descoperit în spaţiu un nou tip de gaură neagră care are o masă 500 de ori mai mare decât cea a Soarelui. Gaura, care a primit numele HLX-1 este situată într-o galaxie aproximativ 290 de milioane de ani lumină distanţă de Pământ şi se distinge prin a fi de ...

Un ocean sărat pe o lună din Saturn

enceladus

Sonda spaţială Cassidi (trimisă de Nasa în 2005) a descoperit pe una dintre cele 60 de luni din Saturn şi anume Enceladus, jet-uri de apă în polul sud al acestui satelit natural. O echipă de astronomi de la Universităţile din Postdam şi Heidelberg (Germania) au comfirmat că această lună orbitează prin preajma ultraperifericului inel din Saturn ...